În corespundere cu Calendarul evenimentelor de sănătate publică a Organizației Mondiale a Sănătății în perioada 20 – 27 ianuarie 2025 este marcată Săptămâna Internațională de prevenire cancerului de col uterin, desfășurată cu genericul: „Spune Da sănătății tale! Vaccinează-te! Testează-te”.
Cancerul de col uterin este a doua cea mai frecventă cauză de deces prin cancer în rândul femeilor din Europa de Est și Asia Centrală, unde este asociat cu suferință personală enormă, perturbări sociale și costuri financiare pentru femei, familii și sistemele de sănătate. În fiecare an în Regiunea Europeană a OMS peste 66 000 de femei sunt nou diagnosticate cu cancer de col uterin și peste 30 000 mor din cauza acestei boli. În Republica Moldova, aproximativ 300 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin, asta inseamnă că zilnic este înregistrată o femeie cu cancer de col uterin iar la fiecare trei zile se atestă un deces din cauza acestei boli.
Virusul papiloma uman (HPV) este cauza principală a cancerului de col uterin. Este o infecție foarte contagioasă care se transmite prin contact sexual sau piele – piele; 80% dintre femeile active sexual se infectează la un moment dat în viața lor. Există peste 100 tipuri de HPV, dar 2 – tipuri 16 și 18 – cauzează 70% din cancere.
În raionul Orhei vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV) se efectuează începând cu vârsta 10 – 15 ani, disponibil în două doze la un interval de 6 luni. Vaccinurile sunt disponibile pentru fete și băieți. La momentul actual, acoperirea vaccinală este de circa 65% cu prima doză și de 92% cu doza II.
Cancerul de col uterin poate fi prevenit! OMS sprijină o abordare cuprinzătoare pentru prevenirea, detectarea și tratarea cancerului de col uterin. Acest lucru necesită intervenții eficiente pentru femei pe tot parcursul vieții, începând din copilărie. Aceste intervenții includ educație comunitară, mobilizare socială, vaccinare HPV, screening, tratament și îngrijiri paliative.
În acest context, Centrul de Sănătate Publică Orhei recomandă efectuarea măsurilor de alfabetizare în sănătate, educație comunitară în scopul promovării vaccinării HPV până la vârsta de 15 ani și efectuarea screening-ului (test Papanicolau) în rândul femeilor de la vârsta de 30 de ani (25 de ani la femeile care trăiesc cu HIV). Vaccinarea HPV și screening-ul cancerului de col uterin au fost desemnate drept „cele mai bune intervenții” cu rentabilitate imediată a investiției.