În perioada octombrie-noiembrie 2023 s-au desfășurat concursul republican Limba noastră-i o comoară etapa locală și raională. În cadrul etapei raionale au participat elevele clasei a IX-a: Tulbure Elena și Ciocoi Ina cu produsul revista digitală Cuvântul – felinar intercultural, mentor Tatiana Erhan, profesoară de limba și literatura română. Lucrarea elevelor la nivel raional a fost clasată pe locul I. Aducem sincere felicitări felicitări elevilor implicați la nivel local și raional și doamnei Erhan Tatiana, pentru buna organizare și desfășurare a concursului.
Reamintim faptul, Concursul republican Limba noastră-i o comoară, cu genericul Cuvinte în lectură are drept scop promovarea lecturii ca o activitate accesibilă tuturor, indiferent de vârstă, gen, etnie sau statut social, contribuind astfel la diversitatea culturală și intelectuală a societății. Printre obiective se numără: promovarea diversității lingvistice și a dialogului intercultural, conștientizarea importanței utilizării și păstrării limbii materne prin stimularea pasiunii de lectură, dezvoltarea competenței de comunicare în limba română și limba maternă, cunoașterea valorilor culturale și a propriei identități, încurajarea interacțiunii dintre diferite popoare, dezvoltarea creativității și spiritului civic la elevi, crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea abilităților literare ale elevilor, demonstrarea competențelor civice, morale și interpersonale ale elevilor.