Școala trebuie să fie locul unde fiecare copil vine cu drag, cu deschidere, cu încredere, unde fiecare copil găsește sprijin pentru a evolua în ritmul lui, pentru a face față provocărilor impuse de învățare. Crearea unei mici comunități în fiecare clasă, unde toți se cunosc, se acceptă și încearcă să dea un sens activităților derulate împreună constituie un punct cheie pentru realizarea unei coeziuni la nivelul grupului de elevi. Clasa ar trebui să constituie un mediu securizant pentru fiecare elev în parte.
Considerăm că este datoria învățătorului să fie inițiator, dar și un monitor răbdător al unor activități menite să dezvolte comunicarea interpersonală, capacitatea de cooperare și acceptarea necondiționată, starea de bine la nivelul clasei.
O astfel de activitate a fost realizată de curând, la data de 29 noiembrie 2023, când învățătoarea clasei dna Lilia Pacu împreună cu elevii clasei I au sărbătorit primele 100 zile de școală. Activitatea organizată a fost un motiv de bucurie pentru cei mici, dar și pentru părinții lor.